News
Forțele ucrainene de pe frontul din regiunea Harkov spun că au scăpat ca prin urechile acului după o manevră de încercuire ...
Doar trei grupuri de sate, din raioanele Fălești, Leova și Anenii Noi, au inițiat procesul de amalgamare voluntară, într-un ...
Data alegerilor parlamentare a fost bătută în cuie: pe 28 septembrie. Mingea se mută acum pe terenul Comisiei Electorale ...
Franța a spus că discuțiile despre Ucraina pe care le-a găzduit joi la Paris între oficiali americani, europeni și ucraineni ...
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că China furnizează arme și praf de pușcă Rusiei. Este prima dată ...
Parlamentul a decis că următoarele alegeri parlamentare se vor desfășura pe 28 septembrie, așa cum au propus deputații din majoritatea parlamentară PAS. Opoziția a vrut ca scrutinul să aibă loc cu dou ...
Un registru național al cadrelor didactice care au abuzat copii va fi creat până la sfârșitul anului, pentru a evita ...
Uniunea Europeană examinează o propunere legislativă pentru a putea revoca mai simplu, de la toamnă, regimul de călătorii ...
În Joia Mare, maicile de la Mănăstirea „Înălțarea Domnului” din satul Japca, Florești, au vopsit peste 500 de ouă și au copt peste 50 de cozonaci. O mare parte din ele vor fi împărțite credincioșilor ...
Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, vorbește în acest episod „Pe Agendă” despre relațiile pe care vrea să le cultive Chișinăul cu noua administrație Trump de la Casa Albă, ...
Forțele ucrainene de pe frontul din regiunea Harkov spun că au scăpat ca prin urechile acului după o manevră de încercuire încercată de trupele ruse, care au reușit să traverseze într-un punct râul Os ...
Ministerul Educației va crea un registru național al cadrelor didactice care au fost demise din cauza abuzurilor asupra ...
Results that may be inaccessible to you are currently showing.
Hide inaccessible results