Conform noilor prevederi, dacă operatorii economici nu au putut furniza serviciile promise, aceștia trebuie să se revanșeze față de clienții lor prin oferirea unor servicii echivalente sau superioare, ...
Statul acordă ajutor de înmormântare românilor care își conduc pe ultimul drum un membru al familiei. Din 2025, acesta va fi ...
Vești bune pentru acești bunici! În luna iulie a anului 2024, Suedia a adoptat o lege prin care se stabilește că bunicii pot ...
Fiica lui Petre Roman a transmis un mesaj tranșant, după ce Alina Sorescu a făcut dezvăluiri șocante din căsnicia cu ...
Un bărbat în vârstă de 62 de ani a cerut ajutorul salvamontiștilor pentru a fi recuperat din munți. Acesta a fost găsit ...
Află cine este Robert de la Casa iubirii, sezonul 4. Concurentul are doar 22 de ani, însă visează la propria sa familie.
O nouă zi, noi surprize pentru concurenții de la „Casa iubirii”. După ce marți, 11 februarie, Robert și-a făcut apariția în emisune, iată că de data aceasta va intra încă o fată, spre surprinderea ...
În mai puțin de o lună și jumătate, plafonarea prețurilor la energie electrică expiră, iar guvernanții nu au venit cu o ...
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului persona ...
Crin Antonescu, viitorul candidat la alegerile prezidențiale din partea coaliției PSD - PNL -UDMR, povestește ce a făcut în ...
Un cutremur de 5,2 pe scara Richter a zguduit Marocul în noaptea de luni spre marți și a stârnit panică în rândul populației!
Conform astrologiei, există zodii mai cheltuitoare decât altele, iar astăzi îți vom spune care sunt cei mai risipitori nativi ...